Arabia Saudită a inaugurat duminică Sindalah, o staţiune balneară de lux de la Marea Roşie. Este prima destinație care a fost deschisă pentru public în cadrul mega-proiectului Neom, în ciuda îndoielilor cu privire la viabilitatea acestuia.
"Neom se angajează să susţină o nouă eră a turismului de lux în regat", a anunţat directorul său, Nadhmi al-Nasr, citat într-un comunicat. "Prima destinaţie din cadrul Neom le oferă vizitatorilor 'o primă perspectivă' asupra a ceea ce le rezervă viitorul în legătură cu portofoliul nostru extins de destinaţii şi dezvoltare", a adăugat el, scrie Agerpres.
[GAL layout="5"]Insula Sindalah, concepută pentru a atrage turişti de lux, dispunând inclusiv de un port care va găzdui o flotilă de iahturi, se întinde pe o suprafaţă de 840.000 de metri pătraţi şi va putea primi până la 2.400 de vizitatori pe zi până în 2028, precizează acelaşi comunicat.
Mega-proiectul Neom, promovat de prinţul moştenitor şi totodată conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, este cunoscut mai ales pentru piesa sa de rezistenţă, The Line, o clădire foarte lungă şi cu două faţade în oglindă, planificată să se întindă pe 170 de kilometri prin deşert, începând din Golful Aqaba.
Atunci când a prezentat proiectul "The Line", în 2022, prinţul Mohammad bin Salman a anunţat că acesta va găzdui peste 1 milion de locuitori în 2030 şi 9 milioane de locuitori în 2045.
Însă promotorii imobiliari şi-au revizuit ambiţiile în scădere, planificând 300.000 de locuitori şi doar 2,4 kilometri de proiect construit până la sfârşitul acestui deceniu, potrivit agenţiei Bloomberg.
The Line este construit în paralel cu alte mari proiecte din cadrul "Vision 2030", un program creat pentru a asigura dezvoltarea Arabiei Saudite, primul exportator de ţiţei din lume, spre un potenţial viitor fără petrol.
Arabia Saudită este totodată singurul candidat la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2034, a cărei atribuire va fi anunţată de FIFA în luna decembrie.