Antena 3 CNN Actualitate O nouă avertizare Cod portocaliu de vreme rea în 34 de județe din țară

O nouă avertizare Cod portocaliu de vreme rea în 34 de județe din țară

<1 minut de citit Publicat la 11:21 20 Iun 2020 Modificat la 11:21 20 Iun 2020

 

Potrivit ANM, sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Timiș, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Harghita, Covasna, Brașov, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

Meteorologii susțin că în după-amiaza zilei de sâmbătă și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei, precum și în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

De asemenea, mai multe localități din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vîlcea, Argeș, Giurgiu și Ilfov sunt sub avertizare Cod galben.

sursa: Mediafax

Etichete: meteo vremea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole