Antena 3 CNN Politică O nouă alianță a fost parafată pe scena politică

O nouă alianță a fost parafată pe scena politică

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:33 07 Mai 2017 Modificat la 16:33 07 Mai 2017

Liderii filialelor locale ale PSD, ALDE, PER şi Mişcarea Social Liberală Braşov au semnat, duminică, înfiinţarea Alianţei Electorale „Râşnovul Tău”, al cărui scop este susţinerea la alegerile locale parţiale din 11 iunie a lui Daniel Diaconu pentru primăria oraşului Râşnov.

Preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca, a afirmat că, la constituirea alianţei s-a avut în vedere votul dat de cetăţeni la alegerile parlamentare din decembrie 2016, dar şi o analiză a formaţiunilor politice.

„Nu mai avem voie să dezamăgim noi, politicienii. Încrederea în clasa politică este scăzută şi atunci venim în aşteptarea cetăţenilor. Dacă ne-au dat un vot de încredere nu avem voie să-i dezamăgim. Suntem aici într-o formulă mai largă în care ne vom asuma responsabilitatea de aplica şi la Râşnov promisiunile din campanie, de a oferi o viaţă mai bună locuitorilor din acest oraş. La alegerile locale de anul trecut, râşnovenii l-au plasat pe locul doi pe Daniel Diaconu, iar la parlamentare au votat cu PSD. Din acest motiv am făcut o analiză clară şi cu celelalte partide şi am decis că cel mai bun candidat pentru Primăria Râşnov este Daniel Diaconu. (...) Sunt conştient de situaţia de la Râşnov, dar cu ceilalţi colegi am stabilit că este un moment zero de redare a demnităţii râşnovenilor şi de a face din acest oraş mai mult. Cetăţenii au nevoie de un suflu nou”, a spus Marius Dunca.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole