Antena 3 CNN Actualitate O maşină a fost spulberată de un camion pe DN7. Trei oameni au murit

O maşină a fost spulberată de un camion pe DN7. Trei oameni au murit

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 10:06 23 Oct 2021 Modificat la 10:15 23 Oct 2021

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineața pe DN7 între Slobozia Moara si Bâldana. Au fost implicate un autoturism si un autocamion, iar cei pasageri au rămas încarceraţi.

Ulterior, medicii au constatat decesul celor trei victime.

Potrivit ISU Dâmbovița, la locul accidentului au fost mobilizate două ambulanțe SMURD, două ambulanțe SAJ, două autospeciale de descarcerare și o autospecială de stingere cu apa și spumă.

Ana Maria Liță, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa, a intervenit, sâmbătă, în exclusivitate la Antena 3, unde a făcut precizări despre tragicul accident.

"Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Drumul Naţional 7 s-a produs un accident rutier. Colegii mei s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că s-a produs o coliziune între au autoturism şi un ansamblu de vechicule rutiere, respectiv un TIR, iar în urma impactului, din nefericire, trei persoane care se aflau în autoturism au decedat. În cauză, colegii mei au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate, a tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident rutier. În autoturism se afla conducătorul auto şi alţi doi pasageri care au decedat. Până la acest moment, nu ar mai fi alte persoane rănite. Şoferul camionului nu ar fi rănit", a declarat Ana-Maria Liţă, IPJ Dâmboviţa.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole