Actriţa británica Rosemary Leach, una din protagonistele cunoscutului film 'A Room With a View' a murit la 81 de ani după o scurtă suferinţă, au informat duminică apropiaţi ai artistei citaţi de EFE.
"Cu mare tristeţe informăm că Rosemary Leach s-a stins din viaţa la spitalul, la 21 de octubre, după o scurtă suferinţă", a subliniat într-un comunicat reprezentantul actriţei.
De-a lungul carierei sale, Rosemary Leach a primit prestigiosul premiu de teatru 'Olivier' pentru interpretarea sa în piesa '84 Charing Cross Road'.
Ea a fost nominalizată de două ori la premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar la premiile cinematografiei britanice BAFTA pentru rolurile sale memorabile în filmele 'A Room With A View' şi 'That'll Be The Day'.
Rosemary Leach este cunoscută şi pentru rolurile sale în televiziune unde a jucat în miniseriale ca Germinal (1970), The Jewel in the Crown (1984), The Charmer (1987), The Buccaneers (1995) şi Berkeley Square (1998) precum şi în sitcomul My Family (2003-07).
In 2001, ea a jucat rolul principal în "Destroying Angel", un episod al serialului Midsomer Murders.
Ea a interpretat-o pe regina Elisabeta a II-a în trei ocazii: în 2002, în filmul de televiziune "Prince William"; în 2006 în seria "The Afternoon Play", în capitolul intitulat Tea with Betty; şi în 2009, în episodul "Strangers meet on a train" al serialului Heartbeat.