Antena 3 CNN Externe O majoritate covârșitoare a taiwanezilor se declară pregătiți să lupte dacă armata chineză invadează insula

O majoritate covârșitoare a taiwanezilor se declară pregătiți să lupte dacă armata chineză invadează insula

de Adrian Dumitru    |   

O majoritate covârșitoare a taiwanezilor declară că sunt pregătiți să lupte cu forțele armatei chineze în cazul în care regimul de la Beijing decide invadarea insulei, deși consideră că un astfel de scenariu este „improbabil” pe termen scurt, conform unui sondaj publicat de un institut local, miercuri, înainte de comemorarea zilei naționale a țării.

Aproape 68% dintre cele 1.214 de persoane chestionate au declarat că sunt „complet dispuse sau destul de dispuse” să lupte pentru apărarea insulei în cazul unei invazii, potrivit acestui sondaj realizat de Institutul de Cercetare pentru Apărare şi Securitate (INDSR).

Aproximativ 64% dintre respondenţi consideră că dorinţa Chinei de a prelua controlul asupra insulei reprezintă „o ameninţare serioasă”, însă 61% consideră, totuşi, că un atac nu va avea loc în următorii cinci ani.

Sondajul a fost realizat, în septembrie, de INDSR - o organizaţie care se declară „independentă” şi „nepartizană” -, înainte de ziua națională a Taiwanului, celebrată pe 10 octombrie, ocazie cu care preşedintele Lai Ching-te urmează să aibă un discurs public.

China (Republica Populară Chineză) îl consideră pe Lai, președintele Taiwanului (Republica China), un „separatist periculos”. Lai este cunoscut ca un susținător al suveranității Taiwanului și al ideii unei Chine democratice. Regimul de la Beijing nu a exclus ocuparea prin forță a Taiwanului, ultima rămășiță a vechii republici chineze, fondată după prăbușirea Imperiului dinastiei Qing.

Potrivit presei chineze de stat, China l-a acuzat, marţi, pe preşedintele Lai Ching-te că alimentează „ostilităţile”, după ce acesta din urmă a declarat, sâmbătă, în timpul unui discurs, că este „imposibil” ca Republica Populară Chineză să fie „patria mamă” a Taiwanului, pentru că acesta din urmă este un stat mai vechi decât RPC.

Lai a „reciclat încă o dată sofismul independenţei Taiwanului”, l-a criticat Zhu Fenglian, purtătorul de cuvânt al agenției pentru afaceri taiwaneze, un organism al guvernului chinez.

Anul trecut, directorul CIA, William Burns, a declarat că dictatorul chinez, Xi Jinping, se gândeşte la o invazie a Taiwanului până în 2027.

Această dată ar coincide cu începerea unui posibil al patrulea „mandat” al lui Xi Jinping, mai spune directorul INDSR, Lee Wen-chung, care nu exclude posibilitatea de a vedea China luând „măsuri destul de dure” în acest context.

Doar aproximativ 40% dintre respondenţi cred că SUA, primul aliat al Taiwanului, şi-ar desfăşura marina pentru a forţa o posibilă blocadă impusă insulei de către China.

SUA menţine, în mod istoric, o politică de „ambiguitate strategică” în ceea ce priveşte o eventuală intervenţie militară americană în cazul în care Taiwanul ar fi atacat de China. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile