Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică O legendă a muzicii revine pe scenă în România

O legendă a muzicii revine pe scenă în România

1 minut de citit Publicat la 11:37 02 Mai 2016 Modificat la 11:37 02 Mai 2016

Unii spun despre el că e un geniu. Alţii că e nebun. De parcă s-ar putea una fără cealaltă. În anii ’70 şi începutul anilor ’80 Rodion Ladislau Roşca devenea, prin creaţiile sale, „părintele muzicii electronice” din România, scrie voceatransilvaniei.ro.

A făcut valuri cu trupa sa, Rodion GA, dar apoi a intrat într-un con de umbră. Doar ca revenirea sa să fie şi mai spectaculoasă. În 2016, Rodion urcă pe scenele Untold şi Electric Castle, cele mai mari două festivaluri de muzică din ţară.

De pe primul loc în topurile de specialitate într-o comună din „fundul lumii”

Povestea lui Rodion Ladislau Roşca e demnă de un roman. O recunoaşte chiar artistul, care spune însă că i-ar lua „cinci ani” să îşi scrie memoriile şi nu are timp pentru aşa ceva – mai bine lucrează la miile de idei de piese pe care le are în cap.

Pe repede înainte, povestea ar suna cam aşa: s-a născut în Cluj, a absolvit liceul de muzică şi s-a lansat în „muzica mare” la sfârşitul anilor ’70 cu trupa pe care a înfiinţat-o, Rodion GA. A ajuns pe primul loc în topuri, avea concerte şi fani înrăiţi. Anul Revoluţiei din România, care ulterior a permis românilor să asculte liberi orice fel de muzică, a însemnat însă pentru Rodion finalul carierei – moartea mamei sale l-a marcat atât de tare încât a renunţat să mai compună. Douăzeci de ani mai târziu, numele său apare din nou în diferite proiecte şi, în 2012, este lansat primul album al său, „Lost Tapes” (benzile pierdute – n.red.) care conţine piese compuse în urmă cu peste 30 de ani.

 

Etichete: Untold
Citește mai multe din Muzică
» Citește mai multe din Muzică
TOP articole