Antena 3 CNN Externe O importantă atracție turistică din Roma a fost vandalizată. Ce a făcut un bărbat în semn de protest - VIDEO

O importantă atracție turistică din Roma a fost vandalizată. Ce a făcut un bărbat în semn de protest - VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 11:35 27 Oct 2017 Modificat la 11:35 27 Oct 2017

Fontana di Trevi, una dintre cele mai populare atracții turistice din Roma, a fost vandalizată joi după ce un bărbat a vărsat vopsea roșie în apa, potrivit autorităților locale, informează Reuters.

Vandalul a fost arestat după ce autoritățile municipale au evaluat pagubele produse asupra monumentului din secolul al XVIII-lea.

Fântâna este o importantă atracție turistică, iar legenda spune că dacă arunci o monedă în apă vei reveni cu siguranță la Roma.

Fontana di Trevi a constituit decorul unei celebre scene din filmul ''La Dolce Vita'' (1960), cu Anita Ekberg și Marcello Mastroianni.

''Incidente ca acesta demonstrează ignoranță și lipsa oricărui simț civic'', a declarat vice-primarul Luca Bergamo.

Potrivit presei italiene, vandalul este aceeași persoană care a aruncat vopsea roșie în fântână în 2007, în semn de protest față de sumele investite de municipalitate pentru găzduirea unui festival internațional de film.

Incidentul de joi a coincis cu deschiderea Festivalului de film de la Roma.

Sursă: Agerpres
Etichete: roma fantana protest
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole