A murit pictorul Sorin Dumitrescu. Artistul a făcut ilustrația unor volume de Nichita Stănescu, cu care era și prieten
Publicat acum 2 ore si 48 minute
O icoană a fost adusă ca să-i vindece pe pacienți în Spitalul TBC din Sibiu. Credincioșii spun că „te vindecă de cancer”.
„Icoana Maicii Domnului, Pantanassa, autentică, a fost adusă la spitalul TBC din Sibiu. Aceasta a fost pictată în Muntele Athos, unde a primit darul sfințeniei și al facerii de minuni, fiind adusă în România de Părintele Duhovnic Daniel, de la Mânăstirea Slănic-Argeș”, relatează presa locală.
Cei care vor sa scape de cancer, boli de inima sau reumatice se pot ruga la ea zilnic in intervalul orar 8:00-20:00.