Antena 3 CNN Actualitate Social O handbalistă cunoscută a descoperit ceva în corpul său, în urma unui control medical. Imediat a ajuns pe masa de operații

O handbalistă cunoscută a descoperit ceva în corpul său, în urma unui control medical. Imediat a ajuns pe masa de operații

<1 minut de citit Publicat la 14:59 24 Ian 2019 Modificat la 14:59 24 Ian 2019

Medicii unei clinici private din Sibiu au făcut o operație complexă care a salvat cariera unei sportive din județul Vâlcea. Conform medicilor, s-a intervenit endoscopic, adică minim invaziv, pentru rezolvarea unei malformaţii congenitale complexe la o jucătoare de handbal de 21 de ani, a declarat şeful echipei medicale, chirurgul Victor Costache.

Potrivit medicului Costache, pacienta, operată în urmă cu două săptămâni, a fost externată şi a reluat antrenamentele. Pacienta operată este handbalistă, se numește Cristina Mitrache, iar sezonul trecut a jucat la Vâlcea. Acum joacă la Slobozia. Cristina este din Drăgășani.

“Am operat-o acum două săptămâni şi ceva. A fost externată. A venit la control. Ne-am asigurat că totul este bine. (…) Fata şi-a reînceput antrenamentele şi sper să ajungă în echipa naţională, dacă a ajuns la 21 de ani să joace în cupele europene şi în Liga întâi cu o malformaţie cardiacă complexă, acum, după ce i-am reparat inima, sper să joace bine. În loc să-i deschidem sternul fetei, cum se face peste tot în lume, i-am făcut o mică incizie video asistată, sub sân, de patru centimetri, care îi permite acum să facă orice”, a explicat Victor Costache.

Sursă: Agerpres
Etichete: corp
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole