Antena 3 CNN Actualitate O gravidă din Focșani a trimis spitalului în care va naște un set întreg de reguli despre cum vrea să fie tratată

O gravidă din Focșani a trimis spitalului în care va naște un set întreg de reguli despre cum vrea să fie tratată

3 minute de citit Publicat la 11:26 15 Iun 2016 Modificat la 11:26 15 Iun 2016

Raluca Maria Simion, o tânără din Focșani, însărcinată în 36 de săptămâni, a trimis o cerere către managerul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, prin care solicită să i se respecte drepturile legale atunci când va ajunge la spital pentru a naște. Raluca Maria Simion își dorește normalitatea atât pentru ea cât și pentru toate femeile însărcinate care aleg să nască la Focșani, scrie vranceamedia.ro.

Iată scrisoarea (cererea) adresată unității medicale:

''Subsemnata, Simion Raluca-Maria, domiciliată în Focșani, asigurată în cadrul CASS, însărcinată în 36 de săptămâni (DPN 8.07.2016), doresc să vă aduc la cunoștință că, în conformitate cu legislația în vigoare, Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 – Legea drepturilor pacienților, am dreptul să fiu asistată la naștere și solicit aprobarea respectării de către întreg personalul medical implicat a următoarelor condiții de internare și tratament în perioada în care eu și nou-născutul vom fi spitalizați în cadrul Spitalului Județean de Urgență:

1) În timpul travaliului și al nașterii, solicit să fiu însoțită de către soțul meu. În cazul în care în sala de travaliu/naștere mai sunt și alte paciente, doresc să fiu însoțită de o altă persoană desemnată de sex feminin.

2) Solicit ca pe parcursul întregii spitalizări să fiu tratată cu răbdare, calm și respect, iar pe timpul travaliului să mi se vorbească pe un ton cât mai scăzut și liniștit.

3) Solicit ca pe durata spitalizării, în limita locurilor disponibile, să fiu cazată în rezervă.

4) În timpul travaliului solicit ca fătul să fie monitorizat intermitent, astfel încât să am cât mai mare libertate de mișcare și gestionare activă a durerilor din travaliu.

5) În timpul travaliului solicit să mi se permită să mă mișc și să adopt orice poziție consider a fi confortabilă și să consum lichide și alimente dacă voi simți nevoia.

6) În vederea pregătirii pentru naștere, nu doresc să accept proceduri precum rasul pubian sau clisma.

7) Cu excepția situațiilor de urgență, în care se impune altfel, solicit ca travaliul să se desfășoare în ritmul natural, fără intervenții, perfuzii cu calciu sau oxitocină, ruperea membranelor etc.

8) Solicit să fiu informată și să mi se ceară acordul pentru orice intervenție sau procedură urmează a fi aplicată mie sau fătului/nou-născutului.

9) În cazul în care starea mea de sănătate nu permite exprimarea acordului/dezacordului, solicit să i se ceară acordul soțului meu, Simion V., care este la curent cu toate doleanțele mele.

10) Solicit să mi se permită să nasc în ce poziție voi simți mai confortabil.

11) După naștere, solicit ca bebelușul să fie așezat imediat pe pieptul meu și evaluat la fața locului, cu excepția situației în care starea sa de sănătate ar fi în pericol. Proceduri precum măsurarea și cântărirea solicit să fie efectuate ulterior.

12) Solicit ca cordonul ombilical să fie tăiat doar după ce încetează a mai pulsa, iar placenta să fie lăsată să se expulzeze în ritmul propriu, in limita a 30 de minute după naștere.

13) Nu doresc ca bebelușul să fie spălat după naștere, doar șters superficial și nu doresc să i se administreze niciun fel de picături oculare.

14) Solicit inițierea alăptării în prima oră după naștere, daca starea mea și a nou-născutului permite acest lucru.

15) Pe toata durata spitalizării, solicit ca nou-născutul să fie spitalizat cu mine în rezervă și să fie alăptat la cerere, nu după un program prestabilit, fără să i se administreze lapte praf sau alte suplimente, dacă starea mea și a nou-născutului permite acest lucru. În acest sens, mă angajez ca pe durata spitalizării, în rezervă să primesc doar vizita soțului, pentru a minimiza riscul nou-născutului de îmbolnăvire.

16) Dacă nou-născutul se va naște înainte de termen, solicit să se ia in considerare și să se încerce îngrijirea piele-pe-piele, ca metodă de recuperare și îngrijire a acestuia.

Menționez că solicitările de mai sus nu sunt menite să împiedice intervenția personalului medical, ci din contra, să faciliteze o colaborare care să ducă la o spitalizare mai scurtă, lipsită de complicații și plină de satisfacție de ambele părți''

Continuarea, pe vranceamedia.ro.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole