Nu a fost cazul însă când a născut Alexandra Kinova, o tânără în vârstă de 23 de ani care a adus pe lume cvintupli.
Era primul caz de acest fel înregistrat în Cehia, motiv pentru care numele ei a intrat în istoria medicinei. Și chiar așa: în sala de nașteri au fost 40 de doctori și multe asistente medicale. Se pare că prima oară medicul ei i-a spus că va avea gemeni.
Apoi la urmatorul consult i-a spus că va avea 4 copii. Iar cu doua luni inainte sa nască i s-a spus că va avea 6.
“Am fost șocată când mi-au dat această veste și am început să plâng. De-abia aștept să îi văd cum arată. Am de gând să îi alăptez pe toți”, a declarat Alexandra Kinova pentru jurnaliștii publicației Daily Mail.
Alexandra a născut prin cezariană patru băieţi şi o fată, cu toții perfect sănătoşi. Totul s-a petrecut în vara lui 2013.
“În ţara noastră nu au mai fost înregistrate sarcini de cvintupli. În Cehia , cvintulii se nasc la o diferenţă de 480 de ani”, a precizat obstreticianul Alena Mechurova.