Antena 3 CNN Externe O furtună de zăpadă a provocat moartea a cel puțin 30 de persoane

O furtună de zăpadă a provocat moartea a cel puțin 30 de persoane

<1 minut de citit Publicat la 08:25 20 Feb 2017 Modificat la 08:25 20 Feb 2017

Cel puţin 30 de persoane au murit şi aproximativ 20.000 de vite au pierit în urma furtunii de zăpadă care s-a abătut asupra provinciilor Faryab şi Badakhshan, din nordul Afganistanului, unde ninsorile abundente au provocat în total 200 de morţi de la începutul acestei luni, relatează luni EFE. 

"Ca urmare a ninsorii puternice, 26 de săteni au murit şi alţi 9 au fost răniţi în şase districte", a declarat guvernatorul provinciei Faryab, Javid Baidar. 

Sursa a precizat că unele victime au murit îngropate de avalanşe, în timp ce altele din cauza temperaturilor foarte scăzute care au însoţit ninsorile abundente, "cele mai mari din ultimii 40 de ani în această regiune" unde stratul de zăpadă a atins între 60 şi 100 de centimetri. 

Furtuna de zăpadă a ucis şi 20.000 de vite şi a distrus 600 de case în această provincia, unde, potrivit lui Baidar, numărul victimelor ar putea să crească. 

"Aproximativ 30 de ciobani şi circa 7.000 de animale sunt date dispărute", a spus guvernatorul, care a precizat că autorităţile nu au putut lua legătura cu mai multe sate din această zonă calamitată.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole