Angajații ISU din Constanța au fost solicitați miercuri seara să intervină pentru deblocarea unei fetițe, care a rămas cu mâna prinsă în tubul de absorbție al unei piscine. La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare și unul de prim-ajutor.
Pompierii au reușit să elibereze fata după ce au tăiat o parte din tub, care a rămas atașat de mâna acesteia. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, unde medicii au reușit să îi elibereze mâna.