Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie din Vâlcea a fost salvată dintr-o fântână după două zile. Cum a fost găsită

O femeie din Vâlcea a fost salvată dintr-o fântână după două zile. Cum a fost găsită

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:14 09 Oct 2018 Modificat la 17:14 09 Oct 2018

O femeie de 41 de ani din comuna Sălătrucel, care se afla de două zile într-o fântână în care a căzut accidental, a fost scoasă teafără şi cu traumatisme minore, marţi după-amiază, de pompieri, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. 

„Am fost anunţaţi prin 112 de un trecător care i-a auzit strigătele. Fântâna, cu un diametru de 1 metru şi 10 metri adâncime, se află pe un câmp în spatele unei anexe dezafectate şi, din câte se pare, femeia ar fi căzut accidental în ea. Puţul era neacoperit şi în jurul lui era foarte multă vegetaţie. Echipajul de pompieri care a coborât după ea a găsit-o conştientă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Intervenţia pompierilor a durat mai puţin de o jumătate de oră, femeia fiind scoasă din puţ cu traumatisme minore. Un echipaj de la Ambulanţă a preluat-o de urgenţă şi a transportat-o la spital.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole