Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie din Giurgiu a sunat la 112 pentru că fiul nu îi deschidea ușa. Autoritățile au descoperit că acesta avea căștile în urechi și nu auzea nimic

O femeie din Giurgiu a sunat la 112 pentru că fiul nu îi deschidea ușa. Autoritățile au descoperit că acesta avea căștile în urechi și nu auzea nimic

<1 minut de citit Publicat la 22:40 18 Feb 2020 Modificat la 22:40 18 Feb 2020

Mai multe echipaje de salvare au intervenit la etajul patru al unui bloc din municipiul Giurgiu, la solicitarea femeii. 

'În această seară, în jurul orei 19,30, pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină în municipiul Giurgiu pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de locuinţe după ce o femeie a sunat la 112 pentru că fiul ei minor nu-i deschide uşa. La faţa locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de descarcerare, o autoplatformă pentru salvări de la înălţime şi o ambulanţă SMURD", a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Monalisa Frâncu.

La fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul IPJ Giurgiu. 

Autoritățile au descoperit că minorul, în vârstă de 12 ani, nu răspundea la ușă fiindcă avea câștile în urechi și nu a auzit nici telefonul, nici soneria sau strigătele disperate. 

Sursă: Agerpres
Etichete: Giurgiu
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole