Soțul victimei a sunat la numărul de urgență 112, iar o ambulanță a ajuns de urgență la fața locului. Autoritățile au fost sesizate în jurul orei 23.45, dar peste o oră, cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul.
Oamenii legii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă și sunt de părere că decesul este suspect. Pe de altă parte, rudele victimei au anunțat că aceasta se confrunta cu boli cronice și era în evidența medicilor.
„În noaptea de duminică spre luni, la ora 23,45, un bărbat a sesizat faptul că unei femei de 50 de ani i s-a făcut rău în timp ce se afla la locul de muncă, în zona fostei Autogări din municipiul Focşani. Imediat, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea. Femeia de 50 de ani era inconştientă, i s-au efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, la ora 00,45 a fost declarat decesul”, a declarat Paula Enache, purtătoare de cuvânt al IPJ Vrancea.
Se pare că ea a fost găsită inconștientă în zona fostei gări din municipiul Focșani. Momentan, oamenii legii nu știu cu exactitate dacă femeia a fost ucisă sau a murit din cauza unor probleme de sănătate. Anchetatorii continuă cercetările în cadrul dosarului penal de ucidere din culpă.