Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie din Brăila s-a căsătorit cu un egiptean. Surpriza de proporții a anchetatorilor. Ce au descoperit când au ajuns la domiciliul acestora

O femeie din Brăila s-a căsătorit cu un egiptean. Surpriza de proporții a anchetatorilor. Ce au descoperit când au ajuns la domiciliul acestora

1 minut de citit Publicat la 13:00 16 Mai 2019 Modificat la 13:00 16 Mai 2019

O femeie din Brăila s-a căsătorit cu un bărbat din Egipt.

Poliția de la Imigrări din Brăila trebuia să-i prelungească acestuia șederea în România, așa că au mers la domiciliul acestora.

Aceștia au descoperit că este vorba despe o căsătorie de conveniență, așa că au refuzat să-i prelungească șederea. 

”O femeie de 43 de ani, din Brăila, a cunoscut un cetăţean egiptean, în vârstă de 37 de ani, căsătorindu-se la scurt timp cu acesta, în Turcia. Ulterior, bărbatul a efectuat demersuri pentru obţinerea unei vize de intrare în România, în scop de reîntregire a familiei. În martie 2019, cei doi soţi s-au prezentat la sediul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Brăila şi au depus documentele necesare prelungirii dreptului de şedere temporară pentru cetăţeanul egiptean”, potrivit IPJ Brăila. 

Conform procedurilor, poliţiştii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soţi, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora şi alte activităţi relevante în stabilirea situaţiei reale.  

În urma verificărilor a reieşit faptul că femeia şi-a procurat anterior plecării din România toate documentele necesare încheierii căsătoriei în Turcia, deşi nu îl cunoştea pe viitorul soţ. 

De asemenea, în timpul interviului cei doi soţi au fost inconsecvenţi în declaraţiile lor cu privire la circumstanţele în care s-au cunoscut, timpul petrecut împreună şi a altor informaţii relevante despre aceştia, concluzia fiind aceea că străinul a încheiat căsătoria în scopul obţinerii unui permis de şedere pe teritoriul României. 

 

Sursă: Agerpres
Etichete: Brăila
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole