O tânără din Wisconsin a umit întreg internetul, după gestul pe care l-a făcut să împiedice un hoț să-i fure mașina dintr-o benzinarie.
Melissa Smith, în vârstă de 27 de ani, își alimenta mașina, când un străin s-a urcat în autoturism și a pornit din loc. În acel moment Melissa a sărit pe capota mașinii aflate în mișcare, ținndu-se de stergătoarele acesteia. Potrivit CNN, ea a mărturisit că l-a auzit pe hoț râzând în interiorul mașinii.
În cele din urmă, văzând că femeia nu renunță, atacatorul a renunțat la planul său și a coborât din mașina, luând însă geanta și telefonul acesteia.
"Nu a fost cel mai inteligent și sigur lucru, dar mi-am urmat instinctul. Prima persoana pe care am sunat-o a fost logodnicul meu. Nu a fost foarte încântat de decizia mea, dar s-a bucurat ca sunt teafara", a spus femeia.
Toată scena a fost surprinsă de o cameră video din apropiere, iar imaginile au fost urcate pe internet. Reacțiile nu au întârziat să apară, iar filmulețul a ajuns imediat viral.