Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie a murit, după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet, pe A2, spre Constanţa

O femeie a murit, după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet, pe A2, spre Constanţa

Cătălina Buzoianu
<1 minut de citit Publicat la 13:09 25 Aug 2024 Modificat la 13:09 25 Aug 2024

O femeie care conducea o motocicletă a murit, duminică, după ce a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un parapet, pe Autostrada A2, spre Constanţa.

Accidentul a avut loc la km 265, direcţia spre Constanţa. La faţa locului a intervenit o autospecială SMURD, elicopterul SMURD şi un echipaj SAJ.

În ciuda eforturilor depuse de medici, femeia nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare şi a fost declarată moartă.

„La data de 25 august a.c., în jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2 ar fi avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că o femeie ar fi condus o motocicletă și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi lovit glisiera metalică ce delimiteaza autostrada.

În urma accidentului rutier, femeia a decedat.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare. Traficul pe autostradă se desfășoară în condiții normale”, se arată în comunicatul poliţiei, transmis, duminică, presei.

 

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole