Antena 3 CNN Actualitate Social O fată de 13 ani a înscenat că este victimă a jocului ”Balena Albastră”. Motivul: voia un telefon nou

O fată de 13 ani a înscenat că este victimă a jocului ”Balena Albastră”. Motivul: voia un telefon nou

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:38 20 Mar 2017 Modificat la 14:38 20 Mar 2017

Poliţiştii din judeţul Timiş s-au autosesizat după ce, recent, o copilă de 13 ani din Timişoara a declarat, la un post de televiziune, că este hărţuită de administratorii jocului “Balena Albastră”.

Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, declaraţiile făcute de fată nu sunt reale. Poliţiştii i-au contactat pe părinţii copilei, iar în urma verificărilor au ajuns la concluzia că fata a înscenat totul.

Astfel, copila a folosit o aplicaţie instalată pe telefonul mobil prin care şi-a trimis singură mesaje de ameninţare şi s-a apelat singură, iar ulterior a şters aplicaţia.

Potrivit surselor citate, fata a inventat tot scenariul cu scopul de a-i convinge pe părinţi că telefonul mobil nu mai poate fi folosit şi că are nevoie de altul mai performant.
 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole