Antena 3 CNN Economic O familie de români din Călăraşi are afaceri cu marmură de milioane de dolari în SUA. „Aici, dacă lucrezi şi îţi faci datoria,avansezi”

O familie de români din Călăraşi are afaceri cu marmură de milioane de dolari în SUA. „Aici, dacă lucrezi şi îţi faci datoria,avansezi”

de Alina Anghel    |   

Ca mii şi mii de familii plecate peste Ocean, Nicolae şi Maria Moga din Călăraşi s-au mutat în Statele Unite, unde au clădit o afacere de succes şi trăiesc acum din plin visul american. 

Cei doi români au împărtăşit, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, povestea lor de succes în Statele Unite, o afacere cu marmură.

Nicu Moga este un român stabilit în SUA care, alături de familie, poate spune că trăieşte din plin visul american.

„Am plecat în 1991 din România, în decembrie, era o zăpadă de 40 de centimetri. Aveam 300 şi ceva de dolari, ultimii bani. 

Am lăsat doi copii în urmă, au rămas cu soacra mea. După doi ani şi ceva ne-am reunit. 

Am început să lucrez ca bus boy, picolo - cum se spune în România, ajutor de ospătar”, povesteşte Nicu Moga, fondator Mogastone, Carolina de Nord.

33 de ani mai târziu, Nicu Moga este un prosper om de afaceri, în Carolina de Nord.

„Avem o cifră de afaceri în jur de 5,5-6 milioane, avem în jur de 23 de angajaţi, într-un timp cam 10 erau români”, mai spune Nicu Moga.

Pentru Nicu Moga şi familia lui, America înseamnă acum acasă. „Statele Unite reprezintă tot. Foarte mult ne-a ajutat sistemul de aici. 

Munca este apreciată. Lucrezi şi eşti retribuit după adevărata muncă. Aici, dacă lucrezi şi îţi faci datoria, avansezi. 

Am fost bine primiţi, niciodată nu am simţit un dezavantaj că am venit din estul Europei. Americanii când aud de români, avem o reputaţie bună”, mai spune românul.

Însă, cu toate că America i-a oferit tot ce a visat, „ne e dor de România, de români, de tradiţii.

Sper ca într-o zi să ne putem întoarce cu toţii, să nu mai avem motive să plecăm. 

Nu aş fi putut să realizez în România ce am realizat aici şi totul numai prin muncă, prin corectitudine”, precizează Nicu Moga.

Întreaga familie contribuie la succesul afacerii.

„Am pus umărul la Mogastone Business. Încet-încet şi copiii, după ce au terminat şcolile, au venit, şi nurorile, şi aşa a mers treaba foarte bine.

Acasă e America! America ne-a oferit foarte mult, America ne-a făcut să ne simţim valoroşi.

Ne-am integrat foarte bine, iubim America şi simţim că şi ea ne iubeşte pe noi”, spune Maria Moga, româncă stabilită în SUA.

Potrivit ultimului recensământ, aproape 10.000 de români locuiesc în statul american Carolina de Nord.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile