Autostrada Soarelui abia mai rezistă! Pentru a doua oară într-o săptămână, o dală din beton s-a umflat pe sensul spre mare. Muncitorii au rezolvat în câteva ore problema: au acoperit betonul cu asfalt. Specialiştii avertizează că sunt lucrări de mântuială şi cârpeala va rezista până la prima ploaie.
Tronsonul Bucureşti-Fundulea, care are aproape 30 de kilometri, este construit din dale de beton, are denivelări şi gropi. De altfel, sunt restricţii de viteză de 80 de km pe această porţiune.
De mai bine de cinci ani bucata de autostradă este un chin pentru şoferi. Oficialii dau asigurări că vor începe reparaţii capitale la toamnă.
Va fi frezat betonul şi va fi turnat asflat. Iar autostrada Soarelui va arăta ca un şantier timp de doi ani.