Antena 3 CNN Actualitate Locale O comună din Botoșani se laudă cu piste pentru biciclete, dar nu are drumuri asfaltate. Primar: „Copiii se joacă pe aceste piste”

O comună din Botoșani se laudă cu piste pentru biciclete, dar nu are drumuri asfaltate. Primar: „Copiii se joacă pe aceste piste”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 23:53 05 Noi 2024 Modificat la 23:53 05 Noi 2024

Un sat din Botoşani, fără drumuri asfaltate, se poate lăuda în schimb cu piste pentru biciclete. Este ultima investiţie a edilului care spune că nu-i pare rău deloc pentru acest proiect. În teren însă, oamenii folosesc pistele pe post de trotuare, pentru că nici acestea nu există. 

În satul Lupăria din comuna Prăjeni, Botoşani, doar drumul principal este asfaltat. Până când vor fi alocate fonduri pentru modernizarea întregii rețele de drumuri, localnicii rămân într-o situație mai puțin obișnuită: au piste de biciclete moderne pe lângă drumuri neasfaltate.

Satul numără puţin peste 700 de suflete, majoritatea oameni în vârstă, astfel încât rareori poți vedea pe cineva cu o bicicletă folosind noile piste.

„Traseul e foarte îngust, undeva la un metru, există și pomi”, spune corespondentul Antena 3 CNN.

Primar: „Dacă ne uităm când pleacă lumea de la biserică, merge pe pista de bicicletă”

Pista pentru biciclete este un proiect finanţat prin PNRR. Edilul spune că a avut posibilitatea să acceseze fonduri pentru renovarea şcolilor, pentru un autobuz electric pentru transportul copiilor sau pentru locuinţe sociale. Însă, tot el spune că toate acestea există în sat, aşa că a profitat de banii din fonduri europene şi a făcut o pistă pentru biciclete.

„Deci noi nu avem trotuar, nu avem nici un metru liniar de trotuar. Trotuarul trebuie să-l facem din bugetul local. Dacă ne uităm când pleacă lumea de la biserică, merge pe pista de bicicletă”, spune Gheorghiță Iftodie, primar Prăjeni.

Localnicii spun că nici pistele de bicicletă nu vor mai putea fi folosite, dacă autoritățile locale nu se vor ocupa de întreținere.

„La primăvară, când cresc astea (n.r. crengile de la copaci), pe aici nu mai poate circula nimeni. Asfalt nu avem”, spune un localnic.

Amenajarea pistelor pentru biciclete a început în urmă cu un an, dar proiectul a fost sistat din cauza lipsei fondurilor. Edilul este însă încrezător.

„Vreau să vă zic că se joacă copiii, sunt foarte mulți copii care sunt merg cu trotinetele electrice pe aceste piste”, a mai declarat edilul.

Valoarea proiectul finanţat prin PNRR depăşeşte un milion de lei.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole