Antena 3 CNN Actualitate Social O companie franceză de top, aduce în România sute de locuri de muncă

O companie franceză de top, aduce în România sute de locuri de muncă

1 minut de citit Publicat la 14:46 21 Mar 2019 Modificat la 14:46 21 Mar 2019

Compania franceză de software Thales a inaugurat, joi, un centru de excelenţă în inginerie în Bucureşti, unde vor fi angajaţi peste 750 de ingineri în următorii trei ani, a declarat directorul general al companiei pentru România, Silviu Agapi.

Compania are acum peste 250 de ingineri angajaţi.

"Thales are deja o prezenţă solidă în România, ca partener al Forţelor Armate Române, de mai bine de 40 de ani şi cu operaţiuni industriale stabilite aici din 2007. Grupul a investit semnificativ în echipamente şi dotări pentru dezvoltarea centrului de excelenţă în inginerie, dar şi în pregătire profesională şi în transfer de expertiză", a spus Agapi, fără a preciza care a fost investiţia în centrul inaugurat joi. 

Potrivit acestuia, centrul din Bucureşti devine o componentă strategică a grupului Thales, cu proiecte complexe şi oportunităţi de carieră în toate domeniile în care activează compania, respectiv transport terestru, aeronautică, apărare, securitate şi spaţiu.
"Inginerii de software şi specialiştii pe care Thales îi va angaja în România vor furniza cele mai bune şi mai inovatoare soluţii digitale pentru clienţii noştri din toată lumea", a adăugat Agapi.
Compania operează deja în Bucureşti un centrul de competenţă în semnalizare pe liniile ferate, cu peste 250 de ingineri de software angajaţi.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării, Gabriel Leş, a arătat că Thales este un important partener al Armatei Române.

"Trebuie să subliniem că investiţia inaugurată astăzi nu este doar un moment frumos, care ilustrează cooperarea dintre România şi Franţa sau deschiderea unui birou impresionant, dar este foarte importantă pentru dezvoltarea unui nou domeniu pentru viitor, la intersecţia dintre cercetare şi aplicabilitatea operaţională", a precizat ministrul.

El a amintit că România a alocat 2% din PIB către sectorul apărării.

"Am spus în mod repetat că vrem să vedem noi investiţii în baza acestui program ambiţios, care să contribuie la îmbunătăţirea capacităţii noastre de apărare, dar şi la dezvoltarea industriei naţionale de apărare. România este gata să primească acele companii care vor să contribuie la dezvoltarea industriei locale", a mai spus Leş.

La nivel mondial, Thales are 65.000 de angajaţi în 56 de ţări şi a raportat vânzări de 15,9 miliarde de euro în 2018.

 

 

Sursă: Agerpres
Etichete: ingineri
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole