O companie din Brindisi este acuzată că a fraudat multinaționala americană care produce avioanele Boeing și firma Leonardo, compania italiană care preluase comanda de a participa la construcția avioanelor puternice. Escrocheria a fost creată pentru a economisi câteva sute de mii de euro fără a lua în considerare riscurile foarte mari de securitate implicate.
Conform La Repubblica pe cerurile din întreaga lume, au zburat 477 de avioane Boeing 787 construite cu piese de schimb de calitate inferioară. Mai exact, structurile care "suțin podeaua pasagerilor" riscau să se prăbușească pentru că erau realizate din "titan pur comercial, şi nu din aliajul de titan T6AL4V", așa cum prevede contractul.
Escrocheria a fost pusă la cale de firma italiană pentru a economisi câteva sute de mii de euro, în condițiile în care titanul pur costă mai puțin, fără a lua în considerare riscurile foarte mari de siguranță pe care le implică. "Exista pericolul prăbușirii podelei", scrie procuratura din Brindisi în referatul de încheiere a anchetei prin care sunt cercetate șapte persoane, vorbim despre proprietari, administratori și manageri ai firmei din Brindisi.
S-a evitat o tragedie pentru că procuratura de la Brindisi și-a dat seama la timp de ce se întâmplase, altfel astăzi am fi avut 477 de avioane Boeing 787, livrate către diverși transportatori internaționali, care ar fi zburat în pericol. În urmă cu vreo doi ani, când parchetul Brindisi a dispus primele percheziții și a avut loc, așadar, o primă descoperire a anchetei, atât Leonardo, cât și Boeing se pare că au intervenit pentru a securiza avioanele deja puse pe piață. Ambele companii sunt părți vătămate și, după cum a reieșit din investigații, nu și-ar fi putut da seama că materialul folosit era de calitate îndoielnică.
Referatul procurorilor arată că cele 539 de piese substandard au fost folosite în "477 Boeing 787 livrate către mai mulți transportatori internaționali". Prin urmare, avioanele sunt deja în zbor. "În timp ce celelalte au fost alocate pentru 104 aeronave în curs de livrare".
Contactată, compania Boeing a declarat, însă, că nu există pericole în acest moment: totul a fost deja verificat și rezolvat când vehiculele au fost confiscate, acum doi ani.