Antena 3 CNN Show Showbiz O celebră cântăreață de muzică country a murit după un lung chin. Povestea ei memorabilă

O celebră cântăreață de muzică country a murit după un lung chin. Povestea ei memorabilă

1 minut de citit Publicat la 12:00 05 Mar 2016 Modificat la 12:00 05 Mar 2016
Celebra cântăreață de muzică country Joey Martin Feek, parte a formației Joey + Rory, a murit la vârsta de 40 de ani din cauza unui cancer. Dispariția fusese anticipată de soțul acesteia, Rory, într-o postare pe blog, acum cinci zile, atunci când anunța că medicii i-au spus că vedeta mai are doar câteva zile de trăit.

„Soția mea doarme încontinuu de câteva zile și corpul ei pare că vrea să dea stingerea”, a scris Rory, luni, pe blog. „Asistenta medicală care a venit la noi în dimineața asta mi-a spus că Joey va mai fi cu noi câteva zile, cel mult”.

Rory și Joey Feek s-au cunoscut la un concurs muzical, în 2002. Șase ani mai târziu, au ajuns în atenția publicului american după ce au participat la emisiunea „Can you duet”.  În 2016 , cuplul a fost nominalizat la premiile Grammy.

În ultimii ani, călătoria prin viață a familiei Feek a alternat între momente de fericire și durere.  În 2014, a venit pe lume fetița lor, Indiana. La câteva zile, cei doi aveau să afle că micuța are sindromul Down. Au trecut numai câteva luni până când Joey a primit un diagnostic crunt: cancer cervical. În ciuda tratamentelor agresive și a intervențiilor chirurgicale, cancerul s-a extins la colon și a intrat în fază terminală.

În noiembrie, cuplul a decis că a venit vremea să renunțe complet la tratament, Medicii le-au spus că nu mai pot face nimic pentru Joey.

Etichete: cancer
Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole