Un conac vast din Florida, amplasat lângă o plajă cu nisip alb și fin, cu vedere la golful Mexicului, este în prezent cea mai scumpă proprietate scoasă la vânzare în Statele Unite, cu suma de 295 de milioane de dolari.
Dar proprietatea se află într-unul dintre cele mai vulnerabile locuri din țară la dezastrele cauzate de climă și este aproape inevitabil ca în următorii ani să nu se confrunte cu inundații masive.
Domeniul cu o suprafață totală de aproape 4 hectare din Naples, denumit „cel mai exclusivist complex din Florida”, care include pe lângă clădirea principală două case de oaspeți mari, un doc, o dană pentru iaht, este un simbol extravagant al modului în care dorința de a etala un anumit stil de viață se ciocnește de criza climatică.
[GAL layout="5"]„Este aproape sigur că această proprietate va fi inundată”, a spus Jeremy Porter, cercetător privind riscul climatic la First Street Foundation, o organizație non-profit de analiză a inundațiilor, potrivit The Guardian.
Potrivit First Street, proprietatea Gordon Pointe, în valoare de 295 de milioane de dolari, are un risc de inundații de 68% în următorii 15 ani și unul de 95% în următoarele trei decenii. Expunerea sa la inundații este „severă” și riscul la vânt este „extrem”, conform evaluărilor amenințărilor climatice.
„Este o zonă frumoasă, oamenii de aici doresc să aibă acces la apă și la plaje, dar este extrem de expusă la inundații”, a spus Porter. „Aceste proprietăți sunt, practic, construite pe apă.”
Proprietatea costisitoare Gordon Pointe se află în capătul cartierului exclusivist Port Royal din Naples, care este format din limbi subțiri de pământ sculptate de canale, în partea sudică a orașului.
Mangrovele, mlaștinile și dunele de nisip protectoare au fost îndepărtate de aici, astfel încât amenajările de milioane de dolari să poată fi ridicate cât mai aproape de mare, care este cu 15 centimetri mai mare decât era în anii 1990, iar nivelul de creștere se accelerează din cauza arderii combustibililor fosili.
Amenințarea la adresa acestor paradisuri a fost clar ilustrată de cele cinci uragane care au zguduit flancul de vest al Floridei doar în ultimii doi ani, cel mai agresiv fiind uraganul Ian din 2022. Anul acesta, zona a fost afectată de uraganele Helene și Milton. Naples a avut străzile inundate, case distruse și digul avariat de furtunile turboalimentate de un golf supraîncălzit.
„S-a construit chiar pe plajă, foarte jos, nu avem fortificații bune de dune și nimeni nu s-a gândit cu adevărat la valurile de furtună până când a venit Ian”, a spus despre zona Naples Michael Savarese, un specialist în geologie și climă, expert la Universitatea Florida Gulf Coast.
„Întreaga regiune este foarte vulnerabilă la inundații și la valuri de furtună și, dacă continuăm să avem furtuni ca în ultimii doi ani, nu mai avem timp.”
Această vulnerabilitate a condus la o situație tulburătoare în care proprietatea strălucitoare dintr-un stat care înregistrează o creștere a populației să fie amenințată de dezastre.
Este posibil să mai existe cumpărători dispuși să achiziționeze proprietăți de lux de-a lungul coastei Floridei, dar zona este preferata pensionarilor din SUA aflați în căutare de climă mai caldă și taxe mai mici.
Tarifele asigurărilor de locuință din Florida, oricum cele mai mari din SUA, au crescut cu încă 42%, în medie, anul trecut. Pe fondul dezastrelor naturale tot mai numeroase, cel puțin zece asiguratori au plecat din Florida, iar un sistem de asigurare de stat „nu este solvabil”, potrivit lui Ron DeSantis, guvernatorul Floridei.
Cartierul Port Royal a fost înființat în anii 1940, fiind descris ca „cel mai frumos loc din lume în care poți să trăiești”, iar conacul Gordon Pointe se străduiește să îndeplinească această ambiție.
„Această casă a fost construită cu materiale de construcție excepționale, are calități aproape indestructibile”, a spus Katherine Frattarola, care coordonează HUB Private Client, un serviciu de consiliere în asigurări pentru persoanele bogate. Obținerea unei asigurări pentru proprietate ar fi „foarte, foarte costisitoare; șapte cifre anual”, a adăugat ea, dar cineva care poate cheltui o treime de miliard de dolari pe o singură casă „își poate permite”.
O astfel de persoană „nu prea se gândește la risc, se gândește la cât de mult iubește zona și, sincer, să aibă cea mai scumpă casă din America”, a mai spus Frattarola. „Își poate permite cu ușurință orice reparație.”
Dar cei care nu fac parte din clasa miliardarilor încep să tresară din cauza costului crescând al paradisului, iar clienții care pot cheltui între 5 și 10 milioane de dolari pe o casă la plajă încep să se uite către Carolina sau coasta Georgiei, a spus Frattarola.