Totul s-ar fi petrecut atât în secţia ATI, cât şi în alte secţii unde sunt trataţi atât bolnavi de COVID-19, cât şi pacienţi non-COVID. Orgiile s-ar fi întâmplat în luna octombrie, dar au fost sesizate acum de o persoană anonimă, pe mailul spitalului, spune Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.
Acesta a declarat că a dispus o comisie de anchetă care, până pe 27 noiembrie, trebuie să stabilească dacă cele sesizate sunt adevărate sau nu.
Asistenta medicală lucrează de aproximativ patru ani în spital, iar medicul a fost detaşat la Târgu Jiu cu câteva luni înainte de izbucnirea epidemiei de COVID-19, pentru că spitalul are deficit de medici de Anestezie şi Terapie Intensivă.
„Am fost sesizaţi ieri, pe adresa oficială a spitalului. A spus despre acest scandal sexual, că ar fi mâncat într-un cabinet împreună, că ar fi comandat anumite feluri de mâncare, de la o anumită firmă.(...) Nu ştiu dacă s-a întâmplat sau nu.
Comisia va stabili dacă s-a întâmplat sau nu. Eu refuz să cred că s-a întâmplat aşa ceva. Dânsul face gărzi la Spitalul Judeţean. Când e medic de gardă, e un singur medic, dar asistenţi medicali sunt mai mulţi pe tură. De aceea, comisia va trebui să ia declaraţii de la fiecare asistent care a fost pe tură să vadă dacă a fost sau nu a fost aşa”, a spus Dumitru Vienescu.