Antena 3 CNN Actualitate Locale O angajată a primăriei Arad a fost bătută în plină stradă sub ochii a zeci de oameni care nu au intervenit

O angajată a primăriei Arad a fost bătută în plină stradă sub ochii a zeci de oameni care nu au intervenit

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:50 19 Apr 2023 Modificat la 08:50 19 Apr 2023

O angajată a primăriei Arad a fost bătută în plină stradă sub ochii a zeci de oameni. Femeia a povestit pentru reporterii Antena3 CNN că nu îl știa pe agresor, dar acesta este cunosc în zonă ca fiind violent, mai ales că în trecut a fost condamnat pentru tâlhărie. Deși scenele la care martorii au asistat sunt terifiante nimeni nu a intervenit și nici nu a sunat la 112. Singura care a încercat să o salveze a fost o bătrână de 70 de ani. 

Incidentul șocant a avut loc chiar în joia mare. Agresorul, un bărbat de 36 de ani, a venit brusc spre femeie și i-a tras o palmă. Speriată, aceasta a încercat să fugă însă, loviturile au devenit din ce în ce mai puternice. 

"Am căzut într-un rond de flori. Când a vâzut că am căzut, înloc să se liniștească, omul a devenit mai violent", a declarat femeia.

Femeia a fost lovită cu o piatră în tot cest timp. Zeci de oameni au privit această scenă 

"Toată lumea se uita ca și cum ar fi fost o ceartă domestică. Nimeni nu a intervenit. Doar o bătrână în jur de 70 de ani a apărut la un metru și jumătate de el și a început să strige și, atunci, doi tineri au alergat de pe cealaltă parte a străzii. În acel moment el s-a speriat și a fugit. Eu am sunat la 112 la zece minute după ce  a plecat pentru că ceilalți, s-au strâns în jur de 30 de persoane, nu au sunat la salvare", menționează femeia. 

Femeia a suferit fracturi de șold și de bazin. Abia după trei luni ar putea merge din nou. Agresorul nu a atacat-o pentru a o jefui. Bărbatul a fost condamnat în 2019 pentru tâlhărie și distrugere, dar a fost eliberat condiționat la începutul acestui an. 

Acum a fost găsit de polițiști cu ajutorul prietenilor fetei victime care îl cunosc a fi violoent. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole