Antena 3 CNN Actualitate Nunţile şi botezurile ar putea fi restricţionate

Nunţile şi botezurile ar putea fi restricţionate

Iulia Gorgorin
<1 minut de citit Publicat la 17:45 09 Oct 2020 Modificat la 17:45 09 Oct 2020

''Vom avea probabil mai multe discuţii despre unde şi când purtăm masca. Eu recomand, deci luaţi-o ca o recomandare, să purtaţi mască tot timpul când ieşiţi din casă. Recunosc, sunt de părere că evenimentele la care se adună multe lume şi probabil controlul devine mai greu, vor trebui restricţionate.

Am văzut, din păcate, prea multe întruniri care au un substrat pozitiv, de tip nunţi, botezuri, serbări, unde nu au fost respectate aceste restricţii şi este posibil ca astfel de întruniri să fie restricţionate'', a spus Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, şeful statului recomandă românilor să poarte mască de protecţie atât în interior, cât şi în exterior.

De asemene, preşedintele Klaus Iohannis respinge ideea revenirii la starea de urgenţă. ''În această etapă, nu intenţionez să reintroduc starea de urgenţă'', a precizat şeful statului, după discuţia avută cu specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole