Este cea de-a patra nuntă de argint din Familia Regală. Toate cele patru poveşti de dragoste din familie se regăsesc în cartea cu acelaşi nume, semnată de Alteţa Sale Regală Principele Radu.
La petrecerea din grădina palatului au venit inclusiv fostul preşedinte Emil Constantinescu şi alţi invitaţi care au participat şi la nunta din Elveţia.
În vârstă de 72 de ani, Majestatea Sa Margareta le-a avut alături pe două dintre surorile sale la eveniment. săptămana trecută, o slujbă de binecuvântare a nunţii de argint a avut loc la Castelul de la Săvâşin.
Cei doi s-au căsătorit la biserica greacă din Lausanne în 1996, dar povestea lor de dragoste a început cu doia ani mai devreme. Naş de cununie le-a fost regele Constantin al doilea al Greciei, iar la petrecerea de atunci au participat reprezentanţi din 14 familii regale.