Antena 3 CNN Externe Numiri controversate la Casa Albă. Pe cine a ales Donald Trump lângă el

Numiri controversate la Casa Albă. Pe cine a ales Donald Trump lângă el

1 minut de citit Publicat la 14:51 14 Noi 2016 Modificat la 14:51 14 Noi 2016

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, i-a desemnat pe Reince Priebus, preşedintele Comitetului Naţional Republican, ca şef al staff-ului Casei Albe şi pe Steve Bannon, director al campaniei magnatului şi preşedinte executiv al site-ului conservator Breitbart News, ca strateg-şef şi consilier principal al viitorului preşedinte, transmit agenţiile internaţionale de presă.

"Sunt încântat să păstrez foarte performanta mea echipă alături de mine pentru a conduce ţara noastră", a comentat duminică Trump, într-un comunicat al echipei sale de tranziţie, în care cei doi bărbaţi par a fi prezentaţi pe picior de egalitate, scrie AFP.

"Steve şi Reince sunt conducători foarte calificaţi care au lucrat bine împreună în timpul campaniei şi ne-au condus la o victorie istorică. Acum, îi voi avea pe amândoi cu mine la Casa Albă unde vom munci pentru a face America mare din nou", a adăugat preşedintele ales.

În acelaşi comunicat, Priebus promite să "muncească pentru a crea o economie care să funcţioneze pentru toţi, pentru securizarea frontierelor, pentru a abroga şi înlocui (reforma asigurărilor de sănătate) Obamacare şi pentru a distruge terorismul radical islamic".

Bannon a indicat, la rândul său, că va lucra în "parteneriat" cu Priebus, ca pe timpul campaniei electorale, pentru "a ajuta la punerea în operă a programului preşedintelui ales".

DPA notează că acestea au fost primele decizii importante de personal ale lui Donald Trump.

Şeful staff-ului este angajatul cu rangul cel mai înalt în Casa Albă.

Priebus, adaugă AFP, ar putea în special să facă legătura între Casa Albă şi Partidul Republican, ieşit divizat din campanie şi ai cărui mai mulţi lideri au contestat nominalizarea lui Donald Trump ca pretendent la Casa Albă.

Joi, publicaţia The New York Times, preluată de Reuters, scrisese că şeful de campanie al lui Donald Trump, Steve Bannon, dar şi preşedintele Comitetului Naţional Republican, Reince Priebus, sunt luaţi în considerare pentru a ocupa funcţia de şef al staff-ului Casei Albe.

Bannon, preşedinte executiv al site-ului conservator Breitbart News, este plăcut în cercul consilierilor lui Trump, afirma sursa citată, care adăuga că Priebus ar fi văzut favorabil de către fiica lui Trump, Ivanka, şi ginerele său, Jared Kushner.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole