Antena 3 CNN Externe Numele soției lui Kim Jong-un, interzis în China. Ce a stârnit furia autorităților

Numele soției lui Kim Jong-un, interzis în China. Ce a stârnit furia autorităților

<1 minut de citit Publicat la 09:27 30 Mar 2018 Modificat la 09:27 30 Mar 2018

Toate mențiunile referitoare la Ri Sol-ju, soția lui Kim Jong-un, au fost interzise pe rețele de socializare din China, în contextul vizitei neașteptate pe care liderul de la Phenian a efectuat-o la Beijing.

Kim Jong-un s-a întâlnit cu omologul său Chinez, Xi Jinping, în prima sa vizită externă de la preluarea puterii, în 2011. El nu a venit la Beijing singur, ci însoțit de soția sa Ri Sol-ju. Astfel, ea a ajuns în centrul atenției, după fotografiile apărute în spațiul public, stârnind numeroase comentarii pe rețeaua de socializare Weibo, informează Independent.

Ținutele şi zâmbetul primei doamne de la Phenian i-au cucerit pe chinezi, care au decretat că tânăra a fost mai elegantă şi mai drăguţă decât soţia preşedintelui Xi, fosta solista a armatei.

Astfel de comentarii au dus la blocarea oricărei mențiuni referitoare la Ri Sol-ju, pe rețeaua de socializare Weibo.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole