Antena 3 CNN Actualitate Justiție Numele fratelui lui Elan Schwartzenberg în povestea terenurilor retrocedate în Sectorul 6 din București

Numele fratelui lui Elan Schwartzenberg în povestea terenurilor retrocedate în Sectorul 6 din București

1 minut de citit Publicat la 15:37 15 Feb 2017 Modificat la 15:37 15 Feb 2017

RISE Project prezintă cazul câtorva familii care au revendicat de la Primăria Sectorului 6, fără succes, restituirea mai multor terenuri care le fuseseră confiscate în timpul comunismului.

La capătul unei așteptări sterile, de ani de zile, în care nu au primit nimic, și-au vândut drepturile succesorale către interpușii magnatului imobiliar Dragoș Dobrescu, proprietar al grupului de firme „Monolit”.  

După ce moștenirile le-au fost preluate, terenurile lor – până atunci, imposibil de restituit – au fost retrocedate. S-a întâmplat în 2006 și în 2007.

O foarfecă binevoitoare a coborât brusc asupra hărții Bucureștiului și a decupat contururile a patru loturi, în suprafață totală de 2,38 ha.

Valoarea lor de piață este estimată la 5,5 milioane de euro.

Dobrescu le-a acaparat, prin interpuși, sub forma drepturilor succesorale, contra 63.000 de euro.

O afacere cu o rată a rentabilități care țintește către zenitul economiei de piață – 8.600 la sută – urcată până la cer prin tocarea terenurilor statului român.

Datele RISE arată că retrocedările pe care le prezentăm azi nu au fost niciodată cercetate de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Asta deși au fost dispuse în același timp și în favoarea acelorași persoane care au beneficiat de restituirile pentru care primarul Cristian Poteraș a fost condamnat la opt ani de închisoare de Curtea de Apel București, în 2015.

Unul dintre terenurile prezentate azi de RISE Project, ocolit de ancheta DNA, a fost, însă, pus sub sechestru pentru recuperarea prejudiciului constatat în dosarul instrumentat de parchetul anticorupție.

Mai multe, pe Rise Project.

 

Etichete: retrocedari
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole