Din iunie şi până acum, numărul secretarilor de stat din Guvern aproape că s-a dublat, scriu cei de la Jurnalul Naţional.
Dacă în Executivul condus de Sorin Grindeanu erau puţin peste 70 de secretari de stat, acum în cabinetul condus de Mihai Tudose numărul lor a ajuns la 135.
Cei mai mulţi secretari de stat sunt la Ministerul Dezvoltării care are 12, plus un ministru delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb.
De ce e nevoie de atâţia secretari, aflaţi din Jurnalul Naţional, de marți.