Antena 3 CNN Externe Numărul doi în Hezbollah sprijină pentru prima dată demersurile pentru încetarea focului din Liban

Numărul doi în Hezbollah sprijină pentru prima dată demersurile pentru încetarea focului din Liban

G.M.
1 minut de citit Publicat la 15:02 08 Oct 2024 Modificat la 15:07 08 Oct 2024

Hezbollah sprijină demersurile președintelui parlamentului libanez de a obține o încetare a focului cu Israelul, a declarat marți secretarul general adjunct al grupării, fiind prima dată când gruparea aprobă public negocierile de la începutul războiului, scrie CNN.

„Susținem eforturile politice conduse de (președintele parlamentului Nabih) Berri în sensul obținerii unei încetări a focului. Odată ce încetarea focului este ferm stabilită și diplomația ajunge la acest subiect, toate celelalte detalii vor fi discutate și deciziile vor fi luate prin colaborare”, a declarat Naim Qassem.

Berri este liderul partidului Amal, predominant șiit, aliat al Hezbollah, și a fost o figură-cheie în negocierile pentru o încetare a focului.

Hezbollah a declarat anterior că va înceta să mai tragă în Israel numai după ce se va ajunge la o încetare a focului cu Hamas în Gaza. Cu toate acestea, Israelul a insistat ca Hezbollah să își separe conflictul cu Israelul de războiul în curs cu Hamas.

O mare parte din discursul lui Qassem a avut un ton sfidător. El a susținut disponibilitatea și capacitatea Hezbollah de a-și continua lupta împotriva Israelului.

„Dacă inamicul își continuă războiul, atunci câmpul de luptă va fi decisiv, iar câmpul de luptă ne aparține”, a spus el.

Ministrul libanez de externe, Abdallah Bou Habib, a declarat săptămâna trecută pentru CNN că liderul ucis al Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost de acord cu o încetare temporară a focului înainte să fie asasinat de Israel. Tzipi Hotovely, ambasadorul Israelului în Regatul Unit, a calificat afirmația lui Bou Habib ca fiind „ridicolă” într-un interviu acordat duminică postului Sky News.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole