Antena 3 CNN Externe "Numărul doi" al Statului Islamic, ucis într-un atac aerian în Irak

"Numărul doi" al Statului Islamic, ucis într-un atac aerian în Irak

<1 minut de citit Publicat la 18:51 01 Apr 2017 Modificat la 18:51 01 Apr 2017

Ayad al-Jumaili, considerat adjunctul liderului Statului Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi, a fost ucis într-un atac aerian, a anunţat sâmbătă televiziunea de stat irakiană, citând surse ale serviciilor de informaţii irakiene, relatează Reuters.

Jumaili a fost ucis împreună cu alţi comandanţi ai SI într-un atac lansat de forţa aeriană irakiană în regiunea al-Qaim, în apropiere de graniţa cu Siria, a informat canalul de televiziune, fără a preciza data la care a avut loc raidul.

Canalul de televiziune l-a prezentat pe Jumaili ca fiind 'al doilea la conducere' în cadrul organizaţiei SI şi 'ministrul al războiului'.

Purtătorul de cuvânt al coaliţiei internaţionale împotriva SI, condusă de SUA, nu a putut fi contactat imediat pentru declaraţii.

Sursă: Agerpres
Etichete: ISIS Stat Islamic
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole