Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Numai de bine. Alimentația sănătoasă, o lecție care se învață. Care sunt pașii

Numai de bine. Alimentația sănătoasă, o lecție care se învață. Care sunt pașii

Diana Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 15:11 29 Iun 2020 Modificat la 15:11 29 Iun 2020

Oana Trifu a vorbit despre dietele eșuate, dar și despre modul în care ne putem construi un stil de viață sănătos: „Între 89 - 97% dintre încercările noastre de a pierde kilogramele în plus sunt sortite eșecului. Pe termen lung din păcate aceste kilograme se întorc, uneori aduc și altele cu ele”. 

Schimbarea stilului de viață, secretul succesului în lupta cu kilogramele 

„Schimbarea stilului de viață, schimbarea acestor comportamente alimentare este soluția. Adevărul este că modificarea cantităților și a calității nu este suficientă. Totul trebuie să înceapă dintr-un punct de acceptare, nu poți obține sănătatea dacă tu începi prin a te răzbuna, prin a te pedepsi cu un program extrem de agresiv”, a explicat Oana Trifu.  

„Alimentația sănătoasă este o lecție care se învață. În al 2-lea rând vorbim de exercițiul fizic moderat. Micile gesturi de iubire, somn, odihna, construirea unui cerc social sunt și ele extrem de importante pentru o săbătate optimă și o siluetă de invidiat”, a mai spus specialista.  

Alimentația sănătoasă, o lecție care se învață

Etichete: Numai de bine dieta
Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole