”Postul negru este foarte potrivit pentru o persoană sănătoasă, poate nu în fiecare săptămână, dar măcar o dată pe lună. Postul negru se face cu apă, dacă nu ne hidratăm suficient riscăm să avem tulburări hidroelectrolitice pentru că putem avea tulburări de ritm, oboseală, senzații stranii și nu ne dorim acest lucru” a explicat expertul în boli metabolice și nutriție, dr. Laura Ene, la Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea.
”Această pauza de la alimentație este binevenită cel puțin 24-46 de ore cu condiția să nu se depășească ulterior consumul moderat de alimente.
Foarte mulți folosesc postul negru pentru a slăbi, însă nu își dau seama că și slăbitul însoțit de post negru se face echilibrat, adică nu mănânc azi nimic ca să pot compensa mâine.
Asta nu face decât să ne încarce a doua zi sistemul digestiv. Din cele două zile pe săptămână de post, dacă una este cu post negru, ar fi foarte bine, toate studiile spun că ne ajută, scade inflamația din corp, scade insulinorezistența și ajută la reechilibrarea organismului și a întregului organism. Putem bea 2-3 cești de cafea pe zi când ținem post. Se recomandă să nu ținem post negru mai mult de 48 de ore” a explicat medicul.
Persoanele cărora nu le este recomandat să țină post negru
Cei care suferă de diabet, dependenți de insulină, sau care iau medicamente cu potențial de scăderea glicemiei, cei care au gastrite, boală de reflux esofagian sau cei care suferă de cancer.
De multe ori cei care suferă de cancer apelează la post negru în speranța că pot înfometa celulele canceroase ceea ce nu este deloc corect sau bine. Nu fac altceva decât să pună presiune suplimentară pe un corp deja bolnav și afectat de chimioterapie.
Ce se întâmplă în organism când ținem post negru
Digestia se relaxează, corpul nu mai muncește să depună alimentele pe care le consumăm, se reechilbreză și își dă restart, însă copiii, femeile însărcinate, cele care alăptează sau bătrânii cu anumite afecțiuni cronice sau subponderali nu este recomandat să țină acest tip de post.