Antena 3 CNN Life Nu o să mai consumi apă minerală după ce o să afli asta

Nu o să mai consumi apă minerală după ce o să afli asta

Cercetătorii de la Universitatea Birzeit din Palestina susțin că apa minerală contribuie semnificativ la creșterea în greutate și chiar la apariția obezității.

Iar cel vinovat de asta este dioxidul de carbon care produce senzaţia de foame. Oamenii de știință au realizat un studiu pe animale de laborator şi pe un eşantion de subiecţi umani, scrie noizz.ro.

Cobaii, care aveau la începutul studiului aceeaşi greutate, au fost împărțiți în patru grupuri: primul grup a primit apă mineală cabogazoasă, al doilea - o băutură plată îndulcită, al treilea - o băutură acidulată îndulcită, iar al patrulea - o băutură acidulată dietetică, cu îndulcitori.

Șoarecii au avut accces nelimitat la hrană, iar după 3 luni, specialiștii au observat că cei care consumaseră băuturi acidulate cântăreau mai mult decât cei care consumaseră băuturi fără acid.

Astfel, cercetătorii au calculat că şoarecii care au băut băuturi acidulate au consumat cu 20% mai multe alimente decât ceilalţi.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile