Când și-a cunoscut soacra în urmă cu șapte ani, Scott Mann și-a dat seama că nu vor fi prieteni niciodată, cu atât mai mult să se înțeleagă.
Doar că într-o zi soția sa a fost diagnosticată cu leucemie, iar soacra s-a mutat la ei pentru a o ajuta. Într-o zi când Scott a intrat în bucătărie, a văzut-o pe femeie stând cu capul în mâini, epuizată, la rândul său bonavă și a izbucnit în lacrimi. Atunci înțelesese în sfârșit totul.
A luat telefonul, a făcut o fotografie și a ținut să spună tuturor povestea ei pe site-ul Inspire More.
Iată scrisoarea lui Scott:
,,Aceasta este Sharon.
Ea m-a învățat că e important să vezi pe cineva drept cine e cu adevărat, nu drept cine te aștepți să fie.
Când mi-am întâlnit pentru prima dată soacra nu prea am înțeles ce spunea din cauza accentului. Părea că face pe șefa și că e agresivă, dar într-un mod politicos. Dar știam că ea e importantă pentru iubirea vieții mele, așa că am acceptat-o în familia mea. După șapte ani încă nu știam cine era.
Când fosta mea soție s-a îmbolnăvit de leucemie la 30 de ani, când i-au dat doar 10% șanse să mai trăiască încă un an, când lumea noastră era distrusă și schimbată pentru totdeauna, Sharon a intrat liniștită și fermă în rolul pentru care se născuse. S-a mutat, cu soțul ei care căpătase o dizabilitate în războiul din Vietnam, în casa noastră, pentru a deveni asistenta soției mele.
De-a lungul a doi ani ne-a făcut majoritatea cumpărăturilor, ne-a gătit toate mesele, ne-a spălat toate hainele, ne-a făcut curățenie, i-a condus pe ambii bolnavi ai familiei la cei peste 300 de doctori de care au avut nevoie, s-a descurcat cu sutele de pastile, și s-a asigurat că toți suntem bine în fiecare oră a fiecărei zile.
Și a făcut asta atunci când ea însăși fusese diagnosticată cu cancer în timp ce avea grijă de altcineva. Când i-au tăiat bustul. Când trecea prin chimioterapie.
Ea cântă încet în timp ce lucrează. Vorbește singură atunci când nu e nimeni care să o asculte, și trece de la o zi la alta cu umilință și grație.
Am făcut această poză înainte să plec la serviciu într-o zi. Ea nu știa că eram acolo.
Prieteni, așa arată măreția, într-un moment de calm și liniște. Așteptând pentru a 300-a oară ca mâncarea de ovăz a fiicei să se facă, a 300-a oară de când s-a îmbolnăvit. Nu mai are păr de la chimioterapie. A refuzat să nu-i mai pese de nimic atunci când avea toate motivele.
Nu toată lumea are șansa de a avea în viața lui un supererou. Și pentru asta sunt plin de recunoștință în fiecare zi”.