O fată a fost găsită moartă într-un parc din Mangalia, însă poliţiştii nu au reuşit deocamdată să o identifice.
"Mergeam la pescuit, pe întuneric, 5:15 era ceasul. Ea era sub bancă, pusă acolo ghemuită. Am crezut că e un câine şi când am pus mâna, am văzut că e o persoană fizică. Nu mai respira, avea până în 15 ani.
[GAL layout="2"]Pescarul care a găsit-o pe fata moartă în parcul din Mangalia: "Am avut un şoc foarte mare. A fost adusă aici cred"
Era mutilată, nu i se cunoştea faţa. Am avut un şoc foarte mare. A fost adusă aici cred", a spus pescarul care a găsit cadavrul tinerei duminică dimineaţa.
Oamenii care locuiesc în zona parcului din Mangalia spun că nu au auzit ţipete în timpul nopţii, dar ei cred că trupul neînsufleţit al tinerei ar fi fost adus acolo.
Martorii spun că fata avea faţa desfigurată. Din primele informaţii, ar fi vorba de o tânără de circa 15-17 ani.
Tânăra are urme de violență şi sânge la nas.
Cadavrul fetei a fost găsit în zorii zilei sub o bancă din parc, iar tânăra este desfigurată, astfel că nu s-a putut stabili încă identitatea victimei.
Potrivit anchetatorilor, duminică, în jurul orei 05:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din oraș, se află cadavrul unei persoane.
"La data de 6 august a.c., în jurul orei 05:30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea stabilirii situației de fapt", se arată în comunicatul Poliţiei.