Antena 3 CNN Actualitate "Nu ar fi făcut niciodată asta!". Mama lui Alexandru, tânărul lovit mortal de Monica Odagiu, rupe tăcerea

"Nu ar fi făcut niciodată asta!". Mama lui Alexandru, tânărul lovit mortal de Monica Odagiu, rupe tăcerea

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:10 12 Apr 2023 Modificat la 14:19 12 Apr 2023

În fața capelei, unde era depus corpul neînsuflețit al tânărului de 33 de ani, erau brațe întregi de flori şi o mulţime de candele licăreau, luminând, parcă, drumul tânărului spre Ceruri.

La căpătâiul lui Alexandru, era și mama lui, o femeie înaltă, cu părul strâns în coadă, cu ochelari, palidă şi cu ochii secați de lacrimi.

Florentina Murgu, mama tânărului, a făcut primele declarații despre ce s-a întâmplat și spune că nu ia în calcul varianta sinuciderii, chiar dacă nu înțelege ce s-a întâmplat. 

Femeia a mai dezvăluit că băiatul ei nu fusese dat afară de la locul de muncă, așa cum s-a vehiculat, ba din contră, era iubit și apreciat de toată lumea și foarte muncitor.

Citeşte şiDe ce a murit bărbatul lovit de Monica Odagiu. Au venit rezultatele necropsiei

[GAL layout="2"]

Mama lui Alexandru: "Fiul meu nu s-a sinucis, aşa cum s-a scris"

"M-a deranjat faptul că s-a spus că fiul meu s-a sinucis! Alexandru nu ar fi făcut niciodată asta! 

Apoi m-a deranjat faptul că s-a zis că a fost dat afară de la locul de la muncă. De la cazinoul unde lucra. Nu e adevărat! El a lucrat în mai multe rânduri acolo, dar mai lucra, mai pleca. Era iubit de toată lumea.

El a lucrat și în străinătate. A fost în Germania, în Anglia", a mai spus mama tânărului de 33 de ani lovit mortal de Monica Odagiu, potrivit impact.ro.

Alexandru Murgu va fi înmormântat joi, 13 aprilie, la Cimitirul Vest din București.

Vezi şi: Primele imagini cu momentul în care actriţa Monica Odagiu a lovit mortal un om pe şosea

Pe 9 aprilie, Monica Odagiu a fost audiată mai multe ore la Brigada Poliţiei Rutiere. Imediat după producerea accidentului, a fost testată cu aparatul alcooltest, dar și pentru consumul de droguri, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Un bărbat de 33 de ani a fost lovit în plin de mașina condusă de actriță. Autorităţile au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului, dar fără succes.

Monica Odagiu a declarat că pur şi simplu omul a sărit în faţa maşinii ei

Surse din rândul anchetatorilor spun că bărbatul ar fi traversat neregulamentar.

Actriţa a declarat că pur şi simplu omul a sărit în faţa maşinii ei. 

Ancheta este în plină desfăşurare, tocmai pentru a se stabili exact cum s-a produs accidentul.

Actrița Monica Odagiu era la volanul mașinii care a ucis duminică un bărbat în vârstă din București.

"S-a aruncat în fața mașinii. Nu pot să mai vorbesc", a spus Monica Odagiu, imediat după accident.

"La data de 9 aprilie, în jurul orei 16:15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Știrbei Vodă.

Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul stației STB Luterană, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani.

În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare", a transmis Poliția Rutieră.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole