Președintele Klaus Iohannis l-a învestit duminică, de Ziua Națională, pe noul șef al Armatei, la sediul Ministerului Apărării.
Generalul Daniel Petrescu preia oficial funcția de șef al Statului Major al Apărării.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind numirea domnului general-locotenent – cu trei stele Petrescu Luca Daniel în funcția de șef al Statului Major al Apărării, la data de 1 decembrie 2019, după ce Nicolae Ciucă a devenit ministru al Apărării.
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, l-a felicitat pe generalul-locotenent Daniel Petrescu pentru preluarea mandatului de şef al Statului Major al Apărării şi a subliniat că misiunile în teatrele de operaţii din Angola, Albania, Irak şi Afganistan, dar şi cele în cadrul structurilor de comandă NATO sau de reprezentare naţională i-au desăvârşit acestuia "profilul de comandant şi, în acelaşi timp, i-au şlefuit abilităţile diplomatice".
"Daniel Petrescu este un ofiţer cu o pregătire şi experienţă de excepţie, fiind absolvent de liceu militar, academie militară, al cursului de comandă şi stat major din Marea Britanie şi Colegiul Naţional de Război al SUA.
Misiunile în teatrele de operaţii din Angola, Albania, Irak şi Afganistan, alături de camarazii şi subordonaţii săi, dar şi cele în cadrul structurilor de comandă NATO sau de reprezentare naţională i-au desăvârşit profilul de comandant şi, în acelaşi timp, i-au şlefuit abilităţile diplomatice", a spus Nicolae Ciucă, după avizarea în CSAT a numirii lui Petrescu ca șef al Statului Major al Apărării.
General-locotenentul Daniel Petrescu, noul şef al Statului Major al Apărării, a precizat duminică, în cadrul ceremoniei de învestire, că elementul determinant al mandatului său va fi continuitatea, cu accent pe construcţia unei armate moderne.
"În ultimii ani, ca urmare a acordului naţional pentru alocarea a 2% din PIB pentru apărare, structura de forţă a iniţiat un proces de modernizare veritabil, desfăşurat concomitent cu întărirea posturii de descurajare, consolidarea parteneriatelor strategice şi creşterea rezilienţei naţionale în întreg spectrul de riscuri şi ameninţări. Am datoria de a continua ceea ce s-a realizat până acum. De aceea, cuvântul determinant al mandatului meu va fi continuitate. Suntem parte a NATO şi UE, organizaţii construite pe libera alegere şi împărţirea responsabilităţilor. Urmărim întărirea profilului strategic al României în exterior şi a culturii de securitate în interior. Prin urmare, efortul Statului Major al Apărării va fi prioritizat (...) către creşterea capacităţii de luptă a unităţilor, dezvoltarea liderilor de mâine, de care armata are nevoie, sprijinirea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în cadrul interinstituţional şi respectarea angajamentelor asumate de România pe plan internaţional", a arătat el în discursul rostit cu ocazia ceremoniei militare desfăşurate la sediul MApN.