Noul şef al organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, Naim Qassem, s-a declarat miercuri pregătit pentru o încetare a focului cu Israelul cu anumite „condiţii”, dar a subliniat că niciun proiect serios nu este deocamdată pe masă, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Dacă Israelul decide că vrea să oprească agresiunea, noi spunem că acceptăm, dar în condiţii pe care le considerăm convenabile”, a spus Naim Qassem în primul său discurs după desemnarea sa ca lider al Hezbollah.
El a insistat că pentru moment nu există „niciun proiect pe care Israelul l-a acceptat şi deci care ar putea fi discutat”.
„Noi nu vom cerşi o încetare a focului”, a adăugat şeful Hezbollah.
Pe de altă parte, Naim Qassem a spus că Israelul va plăti un tribut greu dacă forţele sale rămân în Liban.
„Ieşiţi de pe teritoriul nostru pentru a vă reduce pierderile; dacă rămâneţi, veţi plăti un tribut mai greu ca niciodată!”, a declarat Naim Qassem, adăugând că Hezbollah, sprijinit de Iran, ar putea continua să lupte „timp de zile, de săptămâni şi de luni”.
Potrivit media israeliene, consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, şi Amos Hochstein, emisarul său special, vor părăsi miercuri SUA pentru a se întâlni cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi a discuta despre condiţiile unei eventuale încetări a focului între Israel şi organizaţia Hezbollah.
„Orice soluţie politică va avea loc prin negocieri indirecte”, a explicat Naim Qassem. Acesta a precizat că preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, aliat al Hezbollah, va fi mandatat de organizaţia sa cu „negocierea” unei încetări a focului.