Antena 3 CNN Actualitate Noul ambasador al Israelului, Reuven Azar, a sosit la Bucureşti. Cine este succesorul lui David Saranga

Noul ambasador al Israelului, Reuven Azar, a sosit la Bucureşti. Cine este succesorul lui David Saranga

Dana Musceleanu
<1 minut de citit Publicat la 11:03 11 Aug 2022 Modificat la 11:03 11 Aug 2022

Diplomat de carieră, Reuven Azar a deţinut până de curând funcţia de director al grupului de lucru Israel-SUA-China din cadrul Ministerului israelian de Externe.

Până în septembrie 2021, Azar a fost consilier adjunct pentru securitate naţională şi politică externă în cadrul Consiliului Naţional de Securitate Naţională, dar, în acelaşi timp, a fost consilier de politică externă al prim-ministrului Israelului.

În perioada 2014-2018, Reuven Azar a fost vice-ambasador la Washington DC, SUA. Anterior acestui mandat, a fost şeful Departamentului de Cercetare pentru Orientul Mijlociu în cadrul Ministerului de Externe israelian, precum şi vice-ambasador la Amman, în Iordania. De-a lungul activităţii sale, diplomatul s-a ocupat şi de aspecte ale cooperării şi negocierii cu Autoritatea Palestiniană.

A fost, de asemenea, şeful misiunii Economice a Ambasadei Israelului la Cairo, în Egipt (1996-2000), precum şi consilier pentru afaceri politice, timp de patru ani, la Washington, SUA (2003-2006).

Reuven Azar s-a născut în Argentina, în 1967, a absolvit Universitatea Ebraică de la Ierusalim (cu master în Relaţii internaţionale), vorbeşte fluent engleză, spaniolă şi arabă iar în prezent studiază limba română, notează Agerpres.

Succesorul lui David Saranga a transmis un scurt mesaj video în limba română, precizând că a început să ne învețe în urmă cu câteva luni.

 

Etichete: Reuven Azar Israel
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole