Până în vara lui 2025, autoritățile vor trebui să introducă taxe pentru șoferii care vor să circule în centrul orașelor. Totul este prevăzut într-o lege prin care sunt stabilite anumite zone cu nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon.
Mai exact, cei care vor dori sa intre cu mașina în centrul orașului vor trebui să plătească.
Principalele orașe vizate sunt București și municipiile: Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești și Timișoara.
“În vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier și a îmbunătățirii calității aerului și sănătății populației se stabilesc zone cu nivel scăzut de emisii, denumite în continuare ZNSE”, se arată în legea 155/2023.
“În vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier și a îmbunătățirii calității aerului și sănătății populației se stabilesc zone cu nivel scăzut de emisii, denumite în continuare ZNSE”, se arată în legea 155/2023.
Zonele, marcate cu indicatoare, vor fi de două tipuri:
-
ZNSE pentru care se stabilesc tarife de acces, caz în care autoritatea administrației publice locale care instituie aceste zone trebuie să implementeze mecanisme care să asigure accesul în mod controlat în interiorul lor;
-
ZNSE pentru care nu se stabilesc tarife de acces, ci doar reguli de acces, caz în care autoritatea administrației publice locale care instituie aceste zone nu trebuie să implementeze mecanisme care să asigure accesul în mod controlat în interiorul acestor zone (de exemplu, bariere de acces), dar trebuie să asigure controlul aleatoriu al accesului în aceste zone, prin intermediul poliției locale.