Antena 3 CNN Actualitate Noua Secţie de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu Jiu a fost inaugurată

Noua Secţie de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu Jiu a fost inaugurată

A fost inaugurată noua Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Proiectul a avut ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei medicale, iar valorea investiţiei se ridică la 8,6 milioane de lei, din fonduri guvernamentale.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe a început în urmă cu doi ani şi are acum o suprafaţă de 1300 de metri pătraţi.

"E un beneficiu şi pentru noi la acest nivel, în mod sigur. Este vorba şi de aparatură, de ventilatoare, de monitoare, de tărgi noi. Toate au fost cumpărate pe acest proiect. În afară de spaţiu, avem şi dotarea necesară", a declarat dr. Mady Huzzu, şef secţie UPU.

Ca în orice lucrare, au fost întâmpinate şi întârzieri.

"S-a schimbat tot ce înseamnă parte de de instalație electrică, termică, s-a suplimentat spaţiul aferent UPU cu încă o suprafaţă. Este o construcţie nouă. Din păcate, niciodată când închei o licitaţie nu trebuie să te bucuri că ai terminat lucrarea. Am avut o firmă la care a trebuit să renunţăm, am reziliat contractul, am găsit o altă firmă, tot prin licitaţie", a precizat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Această lucrare este prima dintr-o investiție totală a spitalului. Noua secţie va fi pusă în funcţiune astăzi.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un val de căldură cuprinde România. ANM a emis avertizare cod galben