Antena 3 CNN Actualitate O nouă sală modernă de intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov

O nouă sală modernă de intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:49 26 Ian 2024 Modificat la 12:49 26 Ian 2024

"Ce înseamnă sală modernă?

Concret, va fi dotată cu un sistem nou în România, unul pentru sterilizarea cu lămpi ultraviolete de tip C, cu ozon și fără ozon. Acest sistem va asigura conformitatea aerului din sala de operație la standarde internaționale, crescând astfel, considerabil, siguranța sanitară în timpul intervențiilor.

Care sunt avantajele?

Timpul de așteptare se va diminua, iar gradul de siguranță va crește.

Practic, medicii vor efectua în această nouă sală intervenții minim invazive, artroscopice și laparoscopice, cu ajutorul aparaturii de ultimă generație, într-un timp mult mai scurt, iar pacienții nu vor mai fi nevoiți să aștepte zile în șir până să intre în operație.

Mesajul Președintelui Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma: 'Anul acesta, până la finalul lunii mai, avem cea de-a treia sală în care medicii vor salva vieţile pacienţilor. Proiectul este finanţat prin intermediul unei sponsorizări private în valoare de peste 4 milioane de lei. Iată că se poate să realizăm proiecte vitale cu sprijinul partenerilor privaţi! Mulţumesc tuturor celor care au contribuit ş iau înţeles că suntem o comunitate şi doar împreună construim proiecte cu şi pentru oameni!'.

În prezent, spitalul are 2 săli în care se pot efectua intervenții chirurgicale. Pe calcule, funcționarea acestei noi săli va diminua timpul de așteptare, în medie, cu 3 zile.

Datele Spitalului Județean Ilfov arată că, anul trecut, au fost realizate nu mai puțin de 2.832 de intervenții chirurgicale.

Pe noile estimări, cu cea de-a treia sală de operație, timpii de așteptare s-ar reduce la aproape jumătate față de anul trecut. Timp prețios pentru viața pacientului", se arată în postarea de pe Facebook a Consiliului Judeţean Ilfov.

????????? ?? ?????̆ ?? ?̂?????? ?????̆???? ?????? ? ????̆ ????̆ ?? ?????????̦?? ???????????? ?̂? ???????? ??????...

Publicată de Consiliul Judetean Ilfov pe Vineri, 26 ianuarie 2024
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole